“Tresar adesea, soarele e negru deasupra mea, dogoare innabusitoare in vintre- fetusul colcaie, multime nebuna arata cu degetul „i-o dat dumnezo’ dupa merit”, cred ca au trecut ore bune-totul a fost cenuşa fara amintiri, fetusul se zbate nebuneste- cere placeri- fericiri- ura- distrugere-si pe mine copt-mort, unii se opresc si ma privesc ciudat razand sau indiferenti „asa-i trebe”, soarele se retrage incet din sinea mea, ramane intunericul-frigul- prabusire adanca in gol- in gol tot mai adanc, fetusul s-a oprit si ma priveste cu un ochi de carne cruda sangeranda deschis larg, vartejul incepe mai intai lent ca un leganat la tata, fetusul musca de sfarc si dintii raman imprimati in carnea alba si putrezita, apoi tot mai tare- ma innec cu propria-mi fiinta, fetusul creste si creste mancandu-mi inima cu muscaturi mari ca un mar golden, soarele se prabuseste, negru e fetusul, negru <<lasati-l ca moare! Moareeeee! Altul la rand!>>”.
Extras din roman-Mariana Pop
