“Papusa cheala”, 2008, editura Karuna Bistrita
Am sunat la interfon cu mintea golitã de gânduri. Îmi cumpãrasem o geacã din piele foarte şic, ce însã nu fãcea parte din stilul meu vestimentar. Era croitã dupã modelul bãrbãtesc, cu guler pãtrat şi cu fermoar. De cum am îmbrãcat-o am simţit cã e a mea. Vânzãtoarea, o femeie plinuţã şi frumoasã, îmi spunea, aproape fãrã sã o aud, cã e importatã din Pakistan de soţul ei, care pleacã periodic acolo sã aducã marfã. Oare cum s-o înţelege ea cu pakistanezul? Ţin minte cã discutam cândva cu un britanic despre aceasta şi-mi spunea cã e greu sã pui la mijloc douã culturi ca sã trãieşti în niciuna şi sã mai fii şi fericit.
Am gãsit uşa deschisã. Nu mã mai întâmpina în prag. Stãtea pe un fotoliu cu braţele încrucişate, ca un copil rãzgâiat.
- Bunã ziua…
- Sã-mi zici Corina. Sau Cori, dacã vrei. Nu e cazul sã ne eschivãm.
- Eu sunt Marieta, de fapt cred cã ştii… am primit e-mailul tãu.
- Sã ştii cã nu am nevoie de milã. Dacã asta crezi, poţi pleca.
- …
Ştiam cât de dureroasã poate fi mila şi de aceea am preferat sã o las sã vorbeascã. De obicei oamenii cred cã dacã afişeazã pe chip o strâmbãturã de milã pentru semeni sunt împãcaţi cu Cel de Sus. Mila e cel mai dur venin pentru suflet, înnãbuşã şi ultima fãrâmã de dragoste pe care o poţi arãta pentru un strãin.
- Nu ai stil, cred cã ai ceva… aşa… rudimentar.
Îmi privea geaca mea cea nouã. Probabil încerca sã deschidã o discuţie. Ştiam cã nu mã îmbrac dupã ultima modã, dar mã simţeam foarte bine în hainele mele simple, moi, confortabile. De fapt, cãutam haine practice pe care sã mã pot baza.
- Nu înţeleg… ce legãturã are stilul meu cu…
- Nu o sã înţelegi niciodatã. Am crezut cã eşti altfel, dar vãd cã eşti la fel ca şi ceilalţi. Superficialã.
Asta era prea de tot. Simţeam cã mi se ridicã sângele în creştet, dar îmi propusesem sã mã stãpânesc, orice ar fi. În astfel de cazuri nu obişnuiam sã iau în mod personal ceea ce mi se spunea. Eram o fire calmã şi rareori reuşea cineva sã mã scoatã din sãrite. Cu timpul am început sã înţeleg foarte bine oamenii şi preîntâmpinam reacţiile lor cu linişte.
- Corina, am vãzut în e-mailul tãu…
- Ce, ai venit cu lecţia învãţatã, sã faci pe psihologul cu
mine? Ţi-ai pregãtit de acasã replicile inteligente care ridicã
şi morţii din pãmânt? Pãi sã ştii cã nu e cazul, de fapt m-am
rãzgândit dupã ce am trimis e-mailul, aşa cã… te rog. Sã pleci.
Nu mai este nevoie… pacientul şi-a revenit brusc.
*******************************************************
Solidaritate şi toleranţă
Mass-media, arbitru de succes al comportamentelor sociale
Drd. Mariana Pop
Art-manager editura Karuna Bistriţa
În încercarea de a formula chiar şi în modul cel mai empiric termenii temei date, respectiv solidaritate şi toleranţă, vom proceda în cele ce urmează la conturarea câtorva referinţe teoretice. Scopul nostru este acela de a lămuri unele caracteristici ce ţin de uzitarea frecventă a termenilor în diferite contexte, uneori cu totul nepotrivite. [1]
Luăm pentru început noţiunea de toleranţă, ce a primit de-a lungul timpului o valenţă reactivă şi totodată negativă, ce a clătinat din temelii alte concepte şi valori unanim recunoscute şi promovate prin prezenţa termenului în discursuri sectante, sexiste sau ce privesc drepturile omului. Spre deosebire de solidaritate, termen ce şi-a păstrat încărcătura caritabilă, toleranţa o regăsim de câţiva ani încoace în chestiuni ce ţin de libertăţi individuale, recunoaşteri ale unor tendinţe sociale (portul pierce-ului, consumul de marijuana, fumatul în rândul populaţiei juvenile) sau chiar a unor noi necesităţi sociale (utilizarea elicopterului în rândul oamenilor de afaceri americani pentru a evita aglomeraţia din trafic) cât şi exprimarea în public a opţiunilor sexuale (paradele gay). Frecvent utilizat în campaniile umanitare cu rol de element de credibilitate absolută a acţiunilor în cauză, cuvântul dezvoltă un înţeles mai larg. Raportat la societate în esenţă toleranţa face primii paşi din teoria contractului social[2] în care, aşa cum se ştie, omul trăieşte într-o societate a limitărilor şi constrângerilor petru a fi liber, de fapt o falsă libertate deoarece el s-a născut cu adevărat liber. Aici apare toleranţa din partea individului, care, pentru a putea beneficia de protecţia statului tolerează ceea ce statul impune sub formă de norme, legi. Astfel, într-o traducere a termenului din limba latină, tolere înseamnă a suporta. Toleranţa, ca şi celelalte valori atribuite individului uman, îşi păstrează înţelesul subiectiv iar în acest sens exemplele următoare vor trebui luate ca atare. Conectaţi zi de zi la acel fir roşu, mereu arzând datorită trecerii cu mare viteză a informaţiilor din minut în minut sau din oră în oră, mass-media, asistăm de cele mai multe ori la evenimente ieşite din comun. Nu de puţine ori este nevoie de open mind pentru a trece cu înţelegere peste aceste spectacole ale individului uman. Un singur exemplu, paradele gay, cele mai greu de tolerat dintre evenimentele momentului, cel puţin la noi, se desfăşoară ca o provocare intensă a posibilităţilor noastre de a „suporta” conceptul de gay. Fără a intra foarte mult în detaliu, manifestări de intoleranţă au fost în permanenţă în momentul în care câteva voci susţineau, anii trecuţi, cum că ar trebui legalizate căsătoriile cuplurilor gay. Reacţia majorităţii grupurilor sociale de influenţă (partide, organizaţii neguvernamentale ce apără familiile) nu s-a lăsat aşteptată; s-au putut vedea diverse chestionare şi sondaje publice, acţiuni ce în mare contesta şi se opun cu vehemenţă acestei idei. În esenţă, majorităţii populaţiei, de factură tradiţionalistă şi conservatoare în gândire, i-a fost dificil să accepte, să suporte gândul că vor vedea în autobuze sau pe stradă bărbaţi sărutându-se sau femei ţinându-se de mână. Nu este mai puţin adevărat că această idee poate fi luată ca fiind contra firii pământeşti, însă cercetările în domeniul geneticii ne contrazic prin rezultatele care demonstrează natura biologică a acestei devieri a comportamentului sexual la unele persoane. Au existat de-a lungul timpului şi personalităţi publice[3] care au manifestat solidaritate cu acest grup minoritar sexual exins la nivel mondial.
Ce poate fi solidaritatea? De ce regăsim frecvent, acest termen în campaniile de ajutorare, în cauze nobile sau în cazurile de discriminare? Când vorbesc despre solidaritate cel mai mult îmi place să amintesc despre un subiect ce a făcut înconjurul mapamondului- alegerile pentru funcţia de preşedinte în SUA. Nu alegerile în sine sunt motiv de solidaritate, ci alegerea lui Barack Obama ca preşedinte. Astfel, solidaritatea poate însemna unitate cu ceva sau în ceva, iar forţa cu care americanii l-au propulsat pe Barack Obama, primul candidat de culoare care a fost ales preşedinte, de altfel un bărbat tânăr, cu o experienţă politică relativ redusă, reprezintă una din definiţiile date chiar de oameni solidarităţii.
[1] Auzim adesea în discursurile politicienilor, menite să sensibilizeze opinia publică, formulări de genul „Scopul nostru este toleranţa…, comunicarea, solidaritatea”, ori toleranţa, comunicarea şi solidaritatea nu pot fi un scop în sine, reprezintă poate un mijloc prin care se obţine ceva, o anume schimbare.
[2] J.J. Rouseau
[3] Producătorul Steven Spielberg şi actorul Brad Pitt au donat fiecare câte 100.000 dolari pentru campania „Anti-Proposition” care-i ajuta pe activişti să să obţină anularea votului împotriva căsătoriilor gay din California în anul 2008.
*******************************************************************
“Trecerea de pietoni”, 2009, ed. Karuna Bistrita
Pe rafturile grele şi roase de timp, aşezate dezordonat unul lângă altul, dosarele erau clasificate în ordine cronologică. Mirosul de praf şi hârtie aproape mucegăită era înţepător şi greu de respirat. Mii de nume trecute cu cerneală de scrisuri strâmbe sau caligrafice, şterse pe alocuri şi rescrise de aceleaşi mâini, şi-au găsit un locuşor pe veci şi spre veşnică uitare, de-a dreptul sugrumate de multitudinea sufletelor care gemeau de singurătate în sânul acestor dulapuri.
Bruno Ursan mai aduse de dimineaţă alte câteva. Le lăsase pe biroul de metal, unul peste altul. Era amiază şi ora mesei pentru Bruno. De când făcuse diabet se obişnuise să mănânce doar la ore exacte. Două felii de pâine uscată, legume fierte într-un borcănaş şi o sticlă romboidală cu ţuică de prune făcută în casă. Rupsese cu degetele osoase din pâine, apoi o strânse bine în pumn şi începu să scoată legumele din borcan cu bucata de pâine. Uneori aceasta se rupea şi rămânea rătăcită printre bucăţile de morcov, conopidă şi verdeţuri. Atunci Bruno scobea borcanul cu degetele, punând ceva trudă în asta încât broboanele albe de sudoare se adunau imediat pe tâmplele încreţite de cei 60 de ani pe care îi avea. În surdină vocea sacadată şi timbrată puternic a crainicului spunea ştirile amiezei: „Aici Radio Europa Liberă”. Chipul lui Bruno, slab, cu trăsături adânci tăiate în piele, sub ochelarii mari ce-i acopereau o parte a obrazului şi groşi ca borcanul de legume ce-l avea în faţă, părea liniştit, oarecum împăcat în adâncul sinelui. De mai bine de douăzeci de ani, cu noaptea în cap Bruno pleca la serviciu. Parca bicicleta veche, cumpărată chilipir dintr-un obor „de la un băiat cumsecade, dom`le”, îşi lua servieta ponosită din piele cu catarame aproape ruginite sub braţ şi intra în oficiul de primire a dosarelor persoanelor decedate din oraşul Bisnard. Încet, încet, morţii au devenit prietenii lui pe care avea grijă să îi cureţe de praf când trecea tacticos, cu mâinile la spate, printre rafturi luând la întâmplare un domn: Marinescu, Iliescu, Andreescu, Ionescu, Titulescu, Iacobescu, Dragomir, Iordache, Stănculescu, Ardelean, Moldovan, Turcescu, Săndulescu sau Sănduţă sau Sandoan, Iosif sau Iosiv, Sinulescu, Bănulescu, Nicolaescu sau Nicolae, Trăiănescu, Săsărman, Pânculescu, Galeriu, Socaciu, Târnăvan, Ambrozie, Câmpian, Iudean… şi multe alte dosare pe care Bruno le deschidea, scotea dinlăuntrul lor câte o foaie galbenă, bătută la maşină abia vizibil, o întorcea pe toate feţele, apoi o aşeza misterios înapoi în dosar. Puţini ştiau că printre numele morţilor erau şi destui vii, a căror viaţă a fost legată ireparabil de ofiţerii de securitate ce treceau odată pe lună pentru a mai aduce dosare. Bruno trebuia bineînţeles să închidă ochii şi să se prefacă în orice moment că nu a auzit vreodată ca vreun mort de-al lui să se fi trezit viu. Le găsise locuri speciale pentru ca, dacă i-ar fi cerut cineva, să îi poată găsi imediat.
********************************************************************
Fragmente poezii nepublicate
Dolce
(pentru pian şi orchestră)
Valuri de păr
fum, carne
de dugheană cu
clopoţei de metal
zornăinzi
la fiecare mişcare
a degetelor mele
prin pletele tale
asurzitoare
călcate în picioare
de o jumătate
şi un deget
de talpă
mustind în alcool
beat de tine-
în mine
…beţia îngerului.
Di vinavorbei
De nenaştere ce sufăr
de nefoame ce mă-ndop
printre degete de mor
Gura-mi sângeră etern
nesfârşită carafă plină
de pelinul iudei mume
de argintul ortăvit
de la ţâţa ce a supt
Gură, cupă de pelin
etern argint preaplin
